duminică, 24 aprilie 2011

marți, 19 aprilie 2011

Despre rostul încercărilor

"[...] nu întotdeauna aerul cald şi vremea senină sunt de folos. Ele aduc în plante viermi şi alte gângănii care dăunează roadelor bune. Aşa se întâmplă şi în alcătuirea noastră duhovnicească: lucrarea harului, pacea, calmul şi liniştea din partea patimilor, dacă sunt cu noi tot timpul, este primejdios, deoarece putem ajunge la îngâmfare şi putem pierde ocrotirea lui Dumnezeu şi nu vom mai fi iscusiţi în lupta cu patimile şi ne vom abate de la calea cea strâmtă. De aceea Dumnezeu ne încearcă prin lucruri potrivnice, ca să ne cunoaştem neputinţa, să ne deprindem cu răbdarea şi smerenia."
Sfântul Macarie de la Optina

marți, 12 aprilie 2011

Maternitatea Giuleşti sau Cimitirul Giuleşti? (comunicat Pro-Vita)

"Remarcăm ipocrizia presei, oglindă fidelă a societăţii româneşti, care se preface a nu vedea nedreptatea profundă a motivaţiei pentru care s-a apelat la avort: probabilitatea ca fătul să sufere de Sindrom Down. Condamnarea la moarte a unei fiinţe umane lipsite de apărare pentru “vina” de a avea o afecţiune genetică este dovada că societatea care o acceptă şi practică nu este o societate a dreptăţii, echităţii şi umanismului – aşa cum se pretinde a fi – ci una a barbariei, discriminării şi bunului plac, a domniei celui puternic împotriva celui slab."
Comunicatul se poate citi în întregime aici.

vineri, 1 aprilie 2011

"Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate"

În prezent oamenii acestui veac se uită la noi, credincioşii, ca la nişte nebuni, ca la nişte neghiobi. Lor nu le place credinţa noastră ortodoxă, nu le plac rânduielile, pravilele şi tradiţiile noastre bisericeşti. Batjocoresc şi dispreţuiesc tot ceea ce pentru noi este sfânt. Deseori ne este dat să auzim de la credincioşii care sunt nevoiţi să trăiască în mijlocul lumii vrăjmaşe cât de greu le este să îndure neîncetatele glume şi batjocuri. Trebuie să socotim o cinste pentru noi o astfel de atitudine. De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi - a spus Apostolul Petru (I Petru 4: 14). Dacă oamenii ne batjocoresc, dacă nu ne iubesc, înseamnă că noi nu suntem din lumea aceasta. Şi nu trebuie să ne supărăm, nici să ne tulburăm din pricina acestei atitudini pe care o au faţă de noi.
Sfântul Nicon de la Optina