Florentina Loredana Dalian - Fiul risipitor

Sunt, mamă, fiu risipitor; 
mi-am risipit şi dragostea şi anii.
Am bătut pe la toate uşile inimilor;
nimeni nu-i acasă. 
Uscate sunt buzele mele
de arşiţa atâtor nesăruturi.
Am plecat cu aripi de-acasă,
m-am hrănit cu visuri; 
acum mi-au rămas numai roşcove. 

Uneori, seara, îmi amintesc 
apusurile pe după dealul nostru.
Ah, mamă,
a fost o vreme când vedeam numai răsăritul.

Tu ce mai faci? 
Lacrimile tale sunt la fel de sărate,
la fel de tăcute
ca inima mea bătând
pentr-o dragoste nemărturisită? 

Mă voi întoarce, mamă,
dar nu-ţi vei mai recunoaşte fiul.
Sunt mai bătrân decât tine, mamă
şi port în inimă ca-ntr-o raniţă
cenuşa înstrăinărilor. 

Să nu-i spui
să nu-i spui tatei să taie viţelul cel îngrăşat!
Fă numai focul în odaie;
mi-e dor să văd lumina flăcărilor
cum joacă pe pereţii albi
văruiţi de tine înainte de Paşti.
Nici să nu
nici să nu tocmească lăutari
- ce folos? –
Vreau numai să-ţi aud ţie cântecul
acela pe care mi-l cântai când eram în leagăn.

Aşa să faci!
Aşteaptă-ţi, mamă, fiul risipitor,
căci el se va întoarce…
… într-o zi. 


Florentina Loredana Dalian,
Slobozia, 13 martie 2014