De fapt, alergarea după împlinirea dorinţelor noastre egoiste nu face decât să ne abrutizeze. Iată iadul... De ce nu vrem să înţelegem? Oare nu fiindcă preferăm vieţii moartea? Eu aşa încep să înţeleg; altfel Hristos n-ar fi trebuit să moară...
vineri, 24 decembrie 2010
duminică, 19 decembrie 2010
Lecţie de religie pentru politicieni
Predată de părintele Savatie Baştovoi.
Iată un pasaj pentru care îl invidiez pe părintele Savatie:
Iată un pasaj pentru care îl invidiez pe părintele Savatie:
Sub masca aparentei libertăţi de opinie şi a libertăţii conştiinţei religioase, invocate de Lenin, a stat, de fapt, ura comuniştilor împotriva credinţei, manifestată prin execuţii, prin demolări de biserici şi excluderea totală a mesajului creştin din viaţa publică şi chiar şi a creştinilor. Discuţia aceasta trebuie să aibă rostul revenirii la normalitate, trebuie să scăpăm de prejudecăţile de-a dreptul bolnave, psihopate, impuse de propaganda comunistă că orice preot care vrea să stea de vorbă cu nişte şcolari, a venit să-i atragă la biserică şi să le ia găinile pe care le au părinţii lor acasă. Trebuie să scăpăm de ura aceasta bolnavă împotriva a tot ce este Biserică. E nevoie de un dialog normal, pentru a ne cunoaşte credinţa cu tot ce presupune ea, cu istoria noastră, cu frumuseţile şi bunăcuviinţa poporului nostru, a părinţilor, a strămoşilor. Uitaţi-vă la toate blocurile şi monumentele comuniste, uitaţi-vă la mausoleul lui Lenin şi uitaţi-vă la biserica Sf. Pantelimon de aici şi încercaţi să le comparaţi şi veţi vedea că ceea ce spun eu are temei ontologic. Oamenii îşi fac obiectele şi se înconjoară cu lucruri după chipul şi asemănarea lor. Uitaţi-vă la icoanele şi la cuminţenia bisericilor noastre, dacă le veţi şti aşa cum erau ele odinioară, şi uitaţi-vă la tablourile şi pancartele comuniste, care nu mai încăpeau de mari ce erau, pentru că îşi simţeau propria micime. Noi avem icoane minuscule, care poartă în ele cerul întreg, iar ei, până nu-şi desenau pe toate blocurile literele, nu se lăsau, şi tot simţeau că nu ajunge la inima omului, pentru că inima omului nu este făcută pentru astfel de mesaje, ci e făcută pentru dragoste”.
joi, 9 decembrie 2010
Cum s-a scris şi se mai scrie istoria noastră neocomunistă
Din nou despre Iliescu şi Ceauşescu la revoluţie.
Din păcate, marea diversiune şi manipulare a dat şi mai dă roade.
Din păcate, marea diversiune şi manipulare a dat şi mai dă roade.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)