- "Plecându-mă până la pământ, iti aduc cu toate oasele mele [Ps 34, 10] şi din toată inima mea închinarea care Ţie se cuvine, slăvite Dumnezeule Care locuieşti într-o tăcere negrăită. Tu ai zidit pe pământ spre innoirea mea [umanitatea lui Hristos] un cort al iubirii, un loc de odihnă al bunăvoirii Tale, un templu de carne plăsmuit cu cel mai sfânt untdelemn al sfinţirii [Ps 88, 21], pe care l-ai umplut apoi cu sfintenia Ta, ca prin el să-Ti fie adusă închinarea. In el ai arătat închinarea Persoanelor veşnice ale Treimii Tale şi ai descoperit lumilor pe care le-ai creat prin harul Tău taina care nu poate fi rostită, puterea care nu poate fi simtită de nici una din făpturile a căror existentă are un început. Lovite de uimire, firile îngereşti stau in tăcere în fata norului întunecos [Iş 20, 21] al acestei taine veşnice şi a revărsării de slavă din inima acestei uimiri, căci în acest loc al tăcerii ea primeşte inchinare de la toate inteligentele care s-au sfintit şi s-au făcut vrednice de Tine."
Sfântul Isaac Sirul: Cuvinte către singuratici, partea 2, recent descoperită, 5:1.
